Scientific Communications Sessions - Bucharest

SCS

Scope: 

Sunt ocazia perfectă pentru cei care doresc să se afirme şi să îşi asigure ascensiunea spre o carieră de excepţie. Fie că studenţii medicinişti sunt înclinaţi către specialităţi chirurgicale, medicale sau către mediul academic universitar, deţin abiliăţi oratorice sau pur şi simplu doresc să se autodepăşească, Sesiunile de Comunicări Ştiinţifice sunt prilejul ideal de dezvoltare pentru a deveni un medic complet. În ce constau aceste întâlniri? Ele sunt activităţi desfăşurate în cadrul SSCR ce au ca scop familiarizarea studenţilor cu realizarea prezentărilor de studii clinice, tehnici chirurgicale şi cazuri clinice aparte, interesante. Totodata sunt un bun exerciţiu pentru studenţii care îşi doresc să participe la congrese naţionale şi internaţionale, simpozioane şi chiar să publice articole în reviste de specialitate. 

Thematics: 

Tematica este specifică fiecărei Sesiuni de Comunicări Ştiinţifice, aparţine sferei chirurgicale, este aleasă de coordonatorii Departamentului Ştiinţific şi variază de la o lună la alta.

Methodology: 

În cadrul acestor întâlniri participaţii activi susţin prezentări ale unor cazurilor/studii întâlnite în timpul practicii de vară sau în timpul stagiilor din timpul anului universitar. Fiecare participant doritor să prezinte va fi îndrumat personal şi va primi materialele necesare organizării şi ordonării conţinutului astfel încât formatul prezentării să corespundă cu cel al prezentărilor susţinute de către  medici în cadrul Congreselor Nationale si Internţionale. La sfârşitul tuturor prezentărilor, participanţii activi primesc un feedback constructiv din partea medicilor care audiază, se pot pune întrebări şi realiza discuţii în jurul subiectelor prezentate, sunt alese cele mai bune lucrări de către public împreuna cu medicii din juriu, iar câştigătorii sunt răsplătiţi cum se cuvine pentru efortul depus. Partcipanţii pasivi au ocazia de a audia lucrările colegilor studenţi sau doctorilor şi de a participa la discuţii. De asemenea, toţi participanţii activi la Sesiunile de Comunicări au ulterior posibilitatea publicării articolelor făcute pe tema prezentărilor în revista Journal of Surgical Sciences. 

Scientific Communications Sessions

Edition data

Organizer:
SSCR - Bucharest Branch

Period:
27 feb. 2018 - 27 feb. 2018

Registration period:
14 apr. 2019

Costs:
0.00 RON - for SSCR active members
0.00 RON - for everyone else

Location:
Universitatea de Medicina si Farmacie "Carol Davila", City Bucharest

Showing 1-2 of 2 items.
BranchLocal edition numberLocationDate startDate stop 
SSCR - Bucharest Branch9 Spitalul Clinic de Nefrologie "Dr. Carol Davila"2024-12-02 18:00:002024-12-02 20:00:00
SSCR - Bucharest Branch10 Spitalul Clinic de Nefrologie "Dr. Carol Davila"2024-12-17 18:00:002024-12-17 20:00:00
Showing 21-40 of 187 items.
BranchLocal edition numberLocationDate startDate stop 
SSCR - Iasi Branch(nu e setat)"Nicolae Leon" Building - "Grigore T. Popa" University of Medicine and Pharmacy 2023-04-06 14:30:002023-04-06 16:30:00
SSCR - Bucharest Branch(nu e setat)Universitatea de Medicina si Farmacie "Carol Davila"2023-04-04 15:00:002023-04-04 17:30:00
SSCR - Iasi Branch(nu e setat)"Nicolae Leon" Building - "Grigore T. Popa" University of Medicine and Pharmacy 2023-03-30 14:30:002023-03-30 16:30:00
SSCR - Bucharest Branch(nu e setat)Universitatea de Medicina si Farmacie "Carol Davila"2023-03-22 16:00:002023-03-22 18:30:00
SSCR - Bucharest Branch(nu e setat)Universitatea de Medicina si Farmacie "Carol Davila"2023-01-09 16:00:002023-01-09 18:30:00
SSCR - Bucharest Branch(nu e setat)Universitatea de Medicina si Farmacie "Carol Davila"2022-12-19 16:00:002022-12-19 18:30:00
SSCR - Timisoara Branch1Universitatea de Medicina si Farmacie Victor Babes2022-12-16 16:00:002022-12-16 18:00:00
SSCR - Craiova Branch(nu e setat)Universitatea de Medicina si Farmacie din Craiova2022-12-14 18:00:002022-12-14 21:00:00
SSCR - Iasi Branch(nu e setat)"Nicolae Leon" Building - "Grigore T. Popa" University of Medicine and Pharmacy 2022-12-14 16:00:002022-12-14 18:00:00
SSCR - Iasi Branch(nu e setat)"Nicolae Leon" Building - "Grigore T. Popa" University of Medicine and Pharmacy 2022-12-05 16:30:002022-12-05 18:00:00
SSCR - Bucharest Branch(nu e setat) Spitalul Clinic de Nefrologie "Dr. Carol Davila"2022-11-17 16:00:002022-11-17 18:30:00
SSCR - Timisoara Branch3Universitatea de Medicina si Farmacie Victor Babes2022-11-11 16:00:002022-11-11 19:00:00
SSCR - Iasi Branch(nu e setat)"Nicolae Leon" Building - "Grigore T. Popa" University of Medicine and Pharmacy 2022-11-09 17:00:002022-11-09 19:00:00
SSCR - Bucharest Branch(nu e setat)Universitatea de Medicina si Farmacie "Carol Davila"2022-05-25 15:00:002022-05-25 17:30:00
SSCR - Bucharest Branch(nu e setat)Universitatea de Medicina si Farmacie "Carol Davila"2022-05-23 15:00:002022-05-23 17:30:00
SSCR - Iasi Branch(nu e setat)Spitalul Clinic Judetean de Urgente "Sf. Spiridon"2022-05-19 15:00:002022-05-19 18:00:00
SSCR - Bucharest Branch(nu e setat)Online - Buc2022-05-17 15:00:002022-05-17 17:30:00
SSCR - Craiova Branch(nu e setat)Universitatea de Medicina si Farmacie din Craiova2022-05-04 17:00:002022-05-04 19:00:00
SSCR - Timisoara Branch0Universitatea de Medicina si Farmacie Victor Babes2022-04-27 06:00:002022-04-27 11:00:00
SSCR - Iasi Branch(nu e setat)"Nicolae Leon" Building - "Grigore T. Popa" University of Medicine and Pharmacy 2022-04-14 14:00:002022-04-14 17:00:00