Scientific Communications Sessions - Craiova

SCS

Scop: 

Sunt ocazia perfectă pentru cei care doresc să se afirme şi să îşi asigure ascensiunea spre o carieră de excepţie. Fie că studenţii medicinişti sunt înclinaţi către specialităţi chirurgicale, medicale sau către mediul academic universitar, deţin abiliăţi oratorice sau pur şi simplu doresc să se autodepăşească, Sesiunile de Comunicări Ştiinţifice sunt prilejul ideal de dezvoltare pentru a deveni un medic complet. În ce constau aceste întâlniri? Ele sunt activităţi desfăşurate în cadrul SSCR ce au ca scop familiarizarea studenţilor cu realizarea prezentărilor de studii clinice, tehnici chirurgicale şi cazuri clinice aparte, interesante. Totodata sunt un bun exerciţiu pentru studenţii care îşi doresc să participe la congrese naţionale şi internaţionale, simpozioane şi chiar să publice articole în reviste de specialitate. 

Tematici: 

Tematica este specifică fiecărei Sesiuni de Comunicări Ştiinţifice, aparţine sferei chirurgicale, este aleasă de coordonatorii Departamentului Ştiinţific şi variază de la o lună la alta.

Metodologie: 

În cadrul acestor întâlniri participaţii activi susţin prezentări ale unor cazurilor/studii întâlnite în timpul practicii de vară sau în timpul stagiilor din timpul anului universitar. La sfârşitul tuturor prezentărilor, participanţii activi primesc un feedback constructiv din partea medicilor care audiază, se pot pune întrebări şi realiza discuţii în jurul subiectelor prezentate, sunt alese cele mai bune lucrări de către public împreuna cu medicii din juriu, iar câştigătorii sunt răsplătiţi cum se cuvine pentru efortul depus. Partcipanţii pasivi au ocazia de a audia lucrările colegilor studenţi sau doctorilor şi de a participa la discuţii.

Scientific Communications Sessions

Date editie

Organizator:
SSCR Craiova

Perioada:
30 mar. 2016 - 30 mar. 2016

Perioada de inregistrare:
14 apr. 2019

Costuri:
0.00 RON - pentru membrii cotizanti SSCR
0.00 RON - pentru membri non-cotizanți

Locatie:
Universitatea de Medicina și Farmacie din Craiova, Localitate Craiova

Se afiseaza 1-2 din 2 rezultate
FilialaNumarul editiei localeLocatieData startData stop 
SSCR București9 Spitalul Clinic de Nefrologie "Dr. Carol Davila"2024-12-02 18:00:002024-12-02 20:00:00
SSCR București10 Spitalul Clinic de Nefrologie "Dr. Carol Davila"2024-12-17 18:00:002024-12-17 20:00:00
Se afiseaza 81-100 din 187 rezultate
FilialaNumarul editiei localeLocatieData startData stop 
SSCR București(nu e setat)Palatul Facultății de Medicină2019-11-26 16:00:002019-11-26 18:30:00
SSCR Iași(nu e setat)Universitatea de Medicină și Farmacie "Grigore T. Popa" 2019-11-21 17:30:002019-11-21 19:30:00
SSCR Timișoara(nu e setat)Centrul de Laparoscopie și Microchirurgie "Pius Brânzeu" 2019-11-21 14:30:002019-11-21 15:30:00
SSCR Timișoara(nu e setat)Universitatea de Medicină și Farmacie "Victor Babeș"2019-11-19 16:00:002019-11-19 18:00:00
SSCR Sibiu(nu e setat)Universitatea "Lucian Blaga" Facultatea de Medicina2019-11-14 15:30:002019-11-14 18:20:00
SSCR București(nu e setat)Palatul Facultății de Medicină2019-11-12 15:00:002019-11-12 18:00:00
SSCR Craiova(nu e setat)Universitatea de Medicina și Farmacie din Craiova2019-11-06 21:58:002019-11-06 21:59:00
SSCR București(nu e setat)Palatul Facultății de Medicină2019-11-02 04:00:132019-11-02 21:00:13
SSCR Sibiu(nu e setat)Universitatea "Lucian Blaga" Facultatea de Medicina2019-10-30 22:13:202019-11-01 22:13:20
SSCR Timișoara(nu e setat)Universitatea de Medicină și Farmacie "Victor Babeș"2019-10-16 16:00:002019-10-16 18:00:00
SSCR Oradea(nu e setat)Facultatea de Medicină și Farmacie2019-10-12 07:00:002019-10-12 15:00:00
SSCR Iași(nu e setat)Spitalul Clinic Judetean de Urgente "Sf. Spiridon"2019-05-23 14:00:002019-05-23 17:00:00
SSCR București(nu e setat)Universitatea de Medicina si Farmacie "Carol Davila"2019-04-23 15:00:002019-04-23 17:00:00
SSCR Brașov(nu e setat)Facultatea de Medicina - Corp K2019-04-22 14:00:002019-04-22 17:00:00
SSCR Craiova(nu e setat)Universitatea de Medicina și Farmacie din Craiova2019-04-17 17:00:002019-04-17 19:00:00
SSCR București(nu e setat)Palatul Facultății de Medicină2019-04-02 15:00:002019-04-02 17:00:00
SSCR Craiova(nu e setat)Universitatea de Medicina și Farmacie din Craiova2019-03-27 18:00:002019-03-27 20:00:00
SSCR Brașov(nu e setat)Facultatea de Medicina - Corp K2019-03-25 15:00:002019-03-25 18:00:00
SSCR București(nu e setat)Palatul Facultății de Medicină2019-03-19 16:00:002019-03-19 18:00:00
SSCR București(nu e setat)Palatul Facultății de Medicină2018-12-18 16:00:002018-12-18 18:00:00