Knots and Sutures - Cluj-Napoca - ed. 41

KS

Scop: 

Scopul acestui workshop este de a oferi studenților la medicină din anii preclinici posibilitatea de a se familiariza cu instrumentarul chirurgical, de a învăța în mod corect efectuarea unui nod chirurgical, proceduri chirurgicale elementare (incizii, suturi), noțiuni de managementul plăgii, totul într-o manieră profesionistă.

Tematici: 
  • Măsuri de asepsie și antisepsie
  • Instrumentarul chirurgical de bază
  • Noduri chirurgicale
  • Suturi chirurgicale
  • Noțiuni de management al plăgii
  • Hemostază
  • Bandaje
Metodologie: 

Cursurile teoretice sunt sub forma unor prezentări bogat ilustrate. Fiecare participant are propria masă de lucru și beneficiază de instrumentar chirurgical și de materiale de pregătire puse la dispoziție de către organizatori. Tehnicile chirurgicale sunt realizate la pupitrul central de către instructori și proiectate în timp real odată cu explicațiile acestora. Participanții vor reproduce apoi fiecare manevră sub îndrumarea instructorilor asistenți, insistându-se până ce acestea sunt deprinse. La finalul cursului practic, participanții vor lua parte la o recapitulare prin intermediul căreia se constituie și un feedback pentru eficiența metodelor de predare. Se va constitui și un punctaj important exclusiv pentru organizatori, pentru a testa eficacitatea cursului, pur informativ și care nu este trecut pe diploma de participare.

Knots and Sutures

Date editie

Organizator:
SSCR Cluj-Napoca

Perioada:
21 oct. 2022 - 22 oct. 2022

Perioada de inregistrare:
16 oct. 2022 - 19 oct. 2022

Costuri:
70.00 RON - pentru membrii cotizanti SSCR
90.00 RON - pentru membri non-cotizanți

Locatie:
Universitatea de Medicină și Farmacie "Iuliu Hațieganu", Localitate Cluj-Napoca

Se afiseaza 1-1 din 1 rezultat
FilialaNumarul editiei localeLocatieData startData stop 
SSCR Galați65Facultatea de Științe și Mediu, Corp SB2024-11-29 14:00:052024-12-01 16:00:05
Se afiseaza 221-240 din 595 rezultate
FilialaNumarul editiei localeLocatieData startData stop 
SSCR Timișoara39Centrul de Laparoscopie și Microchirurgie "Pius Brânzeu" 2020-02-28 15:30:002020-03-01 14:00:00
SSCR Sibiu25Facultatea de Medicina "Victor Papilian"2020-02-28 12:00:002020-03-01 11:00:00
SSCR Craiova43Universitatea de Medicina și Farmacie din Craiova2020-02-28 07:00:002020-03-01 18:00:00
SSCR Constanța54Campus Universitatea "Ovidius", Facultatea de Medicină, Corp B2020-02-21 17:00:002020-02-23 12:00:00
SSCR Iași35Universitatea de Medicină și Farmacie "Grigore T. Popa" 2020-02-21 14:00:002020-02-23 12:00:00
SSCR Galați46Facultatea de Științe și Mediu, Corp SB2020-02-21 12:00:002020-02-23 13:00:00
SSCR Brașov15Institutul de Cercetare si Dezvoltare2019-12-06 13:00:002019-12-08 18:00:00
SSCR Craiova42Universitatea de Medicina și Farmacie din Craiova2019-12-06 07:00:002019-12-08 12:00:00
SSCR București19Spitalul Universitar de Urgență Elias2019-11-29 14:00:002019-12-01 15:00:00
SSCR Constanța52Campus Universitatea "Ovidius", Facultatea de Medicină, Corp B2019-11-22 17:00:002019-11-24 12:00:00
SSCR Constanța53Campus Universitatea "Ovidius", Facultatea de Medicină, Corp B2019-11-22 17:00:002019-11-24 12:00:00
SSCR București87Spitalul Universitar de Urgență Elias2019-11-22 14:00:002019-11-24 15:00:00
SSCR Oradea19Facultatea de Medicină și Farmacie2019-11-22 14:00:002019-11-24 13:00:00
SSCR Galați44Facultatea de Științe și Mediu, Corp SB2019-11-22 12:00:002019-11-24 13:00:00
SSCR Cluj-Napoca36Universitatea de Medicină și Farmacie "Iuliu Hațieganu"2019-11-15 13:00:002019-11-16 13:00:00
SSCR Oradea6Facultatea de Medicină și Farmacie2019-11-09 07:00:002019-11-10 15:00:00
SSCR București86Spitalul Universitar de Urgență Elias2019-11-08 13:00:002019-11-10 15:00:00
SSCR Constanța51Campus Universitatea "Ovidius", Facultatea de Medicină, Corp B2019-11-01 17:00:002019-11-03 12:00:00
SSCR Brașov14Institutul de Cercetare si Dezvoltare2019-11-01 13:00:002019-11-03 18:00:00
SSCR Constanța50Campus Universitatea "Ovidius", Facultatea de Medicină, Corp B2019-10-25 16:00:002019-10-27 12:00:00