Knots and Sutures - Brașov - ed. 29

KS

Scop: 

Scopul acestui workshop este de a oferi studenților la medicină din anii preclinici posibilitatea de a se familiariza cu instrumentarul chirurgical, de a învăța în mod corect efectuarea unui nod chirurgical, proceduri chirurgicale elementare (incizii, suturi), noțiuni de managementul plăgii, totul într-o manieră profesionistă.

Tematici: 
  • Măsuri de asepsie și antisepsie
  • Instrumentarul chirurgical de bază
  • Noduri chirurgicale
  • Suturi chirurgicale
  • Noțiuni de management al plăgii
  • Hemostază
  • Bandaje
Metodologie: 

Cursurile teoretice sunt sub forma unor prezentări bogat ilustrate. Fiecare participant are propria masă de lucru și beneficiază de instrumentar chirurgical și de materiale de pregătire puse la dispoziție de către organizatori. Tehnicile chirurgicale sunt realizate la pupitrul central de către instructori și proiectate în timp real odată cu explicațiile acestora. Participanții vor reproduce apoi fiecare manevră sub îndrumarea instructorilor asistenți, insistându-se până ce acestea sunt deprinse. La finalul cursului practic, participanții vor lua parte la o recapitulare prin intermediul căreia se constituie și un feedback pentru eficiența metodelor de predare. Se va constitui și un punctaj important exclusiv pentru organizatori, pentru a testa eficacitatea cursului, pur informativ și care nu este trecut pe diploma de participare.

Knots and Sutures

Date editie

Organizator:
SSCR Brașov

Perioada:
21 feb. 2025 - 23 feb. 2025

Perioada de inregistrare:
11 feb. 2025 - 16 feb. 2025

Costuri:
120.00 RON - pentru membrii cotizanti SSCR
140.00 RON - pentru membri non-cotizanți

Locatie:
Amfiteatru Corp J, Strada Turnului nr. 5 , Localitate Brașov

Se afiseaza 1-2 din 2 rezultate
FilialaNumarul editiei localeLocatieData startData stop 
SSCR Galați66Facultatea de Științe și Mediu, Corp SB2025-02-28 14:00:072025-03-02 16:00:07
SSCR București119 Spitalul Clinic de Nefrologie "Dr. Carol Davila"2025-02-28 16:00:002025-03-02 16:00:00
Se afiseaza 241-260 din 599 rezultate
FilialaNumarul editiei localeLocatieData startData stop 
SSCR București86Spitalul Universitar de Urgență Elias2019-11-08 13:00:002019-11-10 15:00:00
SSCR Constanța51Campus Universitatea "Ovidius", Facultatea de Medicină, Corp B2019-11-01 17:00:002019-11-03 12:00:00
SSCR Brașov14Institutul de Cercetare si Dezvoltare2019-11-01 13:00:002019-11-03 18:00:00
SSCR Constanța50Campus Universitatea "Ovidius", Facultatea de Medicină, Corp B2019-10-25 16:00:002019-10-27 12:00:00
SSCR Timișoara18Spitalul de copii "Louis Turcanu"2019-10-25 14:30:002019-10-27 14:00:00
SSCR Sibiu23Universitatea "Lucian Blaga" Facultatea de Medicina2019-10-25 12:00:002019-10-27 13:00:00
SSCR Sibiu24Universitatea "Lucian Blaga" Facultatea de Medicina2019-10-25 12:00:002019-10-27 13:00:00
SSCR Craiova41Universitatea de Medicina și Farmacie din Craiova2019-10-25 11:00:002019-10-27 16:00:00
SSCR Craiova40Universitatea de Medicina și Farmacie din Craiova2019-10-25 11:00:002019-10-27 17:00:00
SSCR Craiova39Universitatea de Medicina și Farmacie din Craiova2019-10-25 06:00:002019-10-27 12:00:00
SSCR Iași34Universitatea de Medicină și Farmacie "Grigore T. Popa" 2019-10-18 14:00:002019-10-20 11:00:00
SSCR Oradea18Facultatea de Medicină și Farmacie2019-10-18 14:00:002019-10-20 12:00:00
SSCR Cluj-Napoca35Universitatea de Medicină și Farmacie "Iuliu Hațieganu"2019-10-18 12:00:002019-10-19 11:00:00
SSCR Timișoara38Centrul de Laparoscopie și Microchirurgie "Pius Brânzeu" 2019-10-11 14:30:002019-10-13 11:00:00
SSCR București85Spitalul Universitar de Urgență Elias2019-10-11 13:00:002019-10-13 15:00:00
SSCR Sibiu22Universitatea "Lucian Blaga" Facultatea de Medicina2019-10-11 12:00:002019-10-13 14:00:00
SSCR Galați43Facultatea de Științe și Mediu, Corp SB2019-10-11 11:00:002019-10-13 12:00:00
SSCR Timișoara37Centrul de Laparoscopie și Microchirurgie "Pius Brânzeu" 2019-10-04 14:30:002019-10-06 11:00:00
SSCR Oradea17Facultatea de Medicină și Farmacie2019-10-04 14:00:002019-10-06 12:00:00
SSCR București84 Spitalul Clinic de Nefrologie "Dr. Carol Davila"2019-10-04 12:00:002019-10-06 13:00:00