Knots and Sutures - Sibiu - ed. 15

KS

Scop: 

Scopul acestui workshop este de a oferi studenților la medicină din anii preclinici posibilitatea de a se familiariza cu instrumentarul chirurgical, de a învăța în mod corect efectuarea unui nod chirurgical, proceduri chirurgicale elementare (incizii, suturi), noțiuni de managementul plăgii, totul într-o manieră profesionistă.

Tematici: 
  • Măsuri de asepsie și antisepsie
  • Instrumentarul chirurgical de bază
  • Noduri chirurgicale
  • Suturi chirurgicale
  • Noțiuni de management al plăgii
  • Hemostază
  • Bandaje
Metodologie: 

Cursurile teoretice sunt sub forma unor prezentări bogat ilustrate. Fiecare participant are propria masă de lucru și beneficiază de instrumentar chirurgical și de materiale de pregătire puse la dispoziție de către organizatori. Tehnicile chirurgicale sunt realizate la pupitrul central de către instructori și proiectate în timp real odată cu explicațiile acestora. Participanții vor reproduce apoi fiecare manevră sub îndrumarea instructorilor asistenți, insistându-se până ce acestea sunt deprinse. La finalul cursului practic, participanții vor lua parte la o recapitulare prin intermediul căreia se constituie și un feedback pentru eficiența metodelor de predare. Se va constitui și un punctaj important exclusiv pentru organizatori, pentru a testa eficacitatea cursului, pur informativ și care nu este trecut pe diploma de participare.

Knots and Sutures

Date editie

Organizator:
SSCR Sibiu

Perioada:
24 nov. 2017 - 26 nov. 2017

Perioada de inregistrare:
(nu e setat) - 17 nov. 2017

Costuri:
0.00 RON - pentru membrii cotizanti SSCR
0.00 RON - pentru membri non-cotizanți

Locatie:
Universitatea "Lucian Blaga" Facultatea de Medicina, Localitate Sibiu

Se afiseaza 1-1 din 1 rezultat
FilialaNumarul editiei localeLocatieData startData stop 
SSCR Galați65Facultatea de Științe și Mediu, Corp SB2024-12-06 14:00:052025-01-05 16:00:05
Se afiseaza 241-260 din 595 rezultate
FilialaNumarul editiei localeLocatieData startData stop 
SSCR Timișoara18Spitalul de copii "Louis Turcanu"2019-10-25 14:30:002019-10-27 14:00:00
SSCR Sibiu23Universitatea "Lucian Blaga" Facultatea de Medicina2019-10-25 12:00:002019-10-27 13:00:00
SSCR Sibiu24Universitatea "Lucian Blaga" Facultatea de Medicina2019-10-25 12:00:002019-10-27 13:00:00
SSCR Craiova41Universitatea de Medicina și Farmacie din Craiova2019-10-25 11:00:002019-10-27 16:00:00
SSCR Craiova40Universitatea de Medicina și Farmacie din Craiova2019-10-25 11:00:002019-10-27 17:00:00
SSCR Craiova39Universitatea de Medicina și Farmacie din Craiova2019-10-25 06:00:002019-10-27 12:00:00
SSCR Iași34Universitatea de Medicină și Farmacie "Grigore T. Popa" 2019-10-18 14:00:002019-10-20 11:00:00
SSCR Oradea18Facultatea de Medicină și Farmacie2019-10-18 14:00:002019-10-20 12:00:00
SSCR Cluj-Napoca35Universitatea de Medicină și Farmacie "Iuliu Hațieganu"2019-10-18 12:00:002019-10-19 11:00:00
SSCR Timișoara38Centrul de Laparoscopie și Microchirurgie "Pius Brânzeu" 2019-10-11 14:30:002019-10-13 11:00:00
SSCR București85Spitalul Universitar de Urgență Elias2019-10-11 13:00:002019-10-13 15:00:00
SSCR Sibiu22Universitatea "Lucian Blaga" Facultatea de Medicina2019-10-11 12:00:002019-10-13 14:00:00
SSCR Galați43Facultatea de Științe și Mediu, Corp SB2019-10-11 11:00:002019-10-13 12:00:00
SSCR Timișoara37Centrul de Laparoscopie și Microchirurgie "Pius Brânzeu" 2019-10-04 14:30:002019-10-06 11:00:00
SSCR Oradea17Facultatea de Medicină și Farmacie2019-10-04 14:00:002019-10-06 12:00:00
SSCR București84 Spitalul Clinic de Nefrologie "Dr. Carol Davila"2019-10-04 12:00:002019-10-06 13:00:00
SSCR Galați42Facultatea de Științe și Mediu, Corp SB2019-10-04 11:00:002019-10-06 12:00:00
SSCR București83 Spitalul Clinic de Nefrologie "Dr. Carol Davila"2019-05-31 12:00:002019-06-02 11:00:00
SSCR București82Spitalul Universitar de Urgență Elias2019-05-24 13:00:002019-05-26 14:00:00
SSCR București80Institutul de Igiena si Sanatate Publica2019-05-10 13:00:002019-05-12 14:00:00