Knots and Sutures - Timișoara - ed. 56

KS

Scop: 

Scopul acestui workshop este de a oferi studenților la medicină din anii preclinici posibilitatea de a se familiariza cu instrumentarul chirurgical, de a învăța în mod corect efectuarea unui nod chirurgical, proceduri chirurgicale elementare (incizii, suturi), noțiuni de managementul plăgii, totul într-o manieră profesionistă.

Tematici: 
  • Măsuri de asepsie și antisepsie
  • Instrumentarul chirurgical de bază
  • Noduri chirurgicale
  • Suturi chirurgicale
  • Noțiuni de management al plăgii
  • Hemostază
  • Bandaje
Metodologie: 

Cursurile teoretice sunt sub forma unor prezentări bogat ilustrate. Fiecare participant are propria masă de lucru și beneficiază de instrumentar chirurgical și de materiale de pregătire puse la dispoziție de către organizatori. Tehnicile chirurgicale sunt realizate la pupitrul central de către instructori și proiectate în timp real odată cu explicațiile acestora. Participanții vor reproduce apoi fiecare manevră sub îndrumarea instructorilor asistenți, insistându-se până ce acestea sunt deprinse. La finalul cursului practic, participanții vor lua parte la o recapitulare prin intermediul căreia se constituie și un feedback pentru eficiența metodelor de predare. Se va constitui și un punctaj important exclusiv pentru organizatori, pentru a testa eficacitatea cursului, pur informativ și care nu este trecut pe diploma de participare.

Knots and Sutures

Date editie

Organizator:
SSCR Timișoara

Perioada:
4 oct. 2024 - 6 oct. 2024

Perioada de inregistrare:
29 sept. 2024 - 2 oct. 2024

Costuri:
150.00 RON - pentru membrii cotizanti SSCR
180.00 RON - pentru membri non-cotizanți

Locatie:
Centrul de Laparoscopie și Microchirurgie "Pius Brânzeu" , Localitate Timișoara

Se afiseaza 1-1 din 1 rezultat
FilialaNumarul editiei localeLocatieData startData stop 
SSCR Galați65Facultatea de Științe și Mediu, Corp SB2024-11-29 14:00:052024-12-01 16:00:05
Se afiseaza 281-300 din 595 rezultate
FilialaNumarul editiei localeLocatieData startData stop 
SSCR Târgu Mureș9Universitatea de Medicina si Farmacie2019-03-02 07:30:472019-03-03 12:30:47
SSCR Târgu Mureș47Universitatea de Medicina si Farmacie2019-03-02 07:19:052019-03-03 15:19:05
SSCR Constanța46Campus Universitatea "Ovidius", Facultatea de Medicină, Corp B2019-03-01 17:00:002019-03-03 12:00:00
SSCR Oradea15Facultatea de Medicină și Farmacie2019-03-01 15:00:002019-03-03 13:00:00
SSCR Brașov12Institutul de Cercetare si Dezvoltare2019-03-01 13:00:002019-03-03 15:00:00
SSCR Galați40Facultatea de Științe și Mediu, Corp SB2019-03-01 12:00:002019-03-03 13:00:00
SSCR Constanța45Campus Universitatea "Ovidius", Facultatea de Medicină, Corp B2019-02-22 17:00:002019-02-24 12:00:00
SSCR Timișoara36Spitalul de copii "Louis Turcanu"2019-02-22 15:00:002019-02-24 13:00:00
SSCR Iași33Universitatea de Medicină și Farmacie "Grigore T. Popa" 2019-02-22 13:00:002019-02-27 11:00:00
SSCR Târgu Mureș46Universitatea de Medicina si Farmacie2018-12-15 07:00:002018-12-16 07:00:00
SSCR Iași32Universitatea de Medicină și Farmacie "Grigore T. Popa" 2018-12-14 15:30:002018-12-16 11:00:00
SSCR București17Spitalul Universitar de Urgență Elias2018-12-14 14:00:002018-12-16 15:00:00
SSCR Galați39Facultatea de Științe și Mediu, Corp SB2018-12-14 12:00:002018-12-16 15:00:00
SSCR Oradea14Facultatea de Medicină și Farmacie2018-12-14 07:00:002018-12-16 15:00:00
SSCR Brașov11Institutul de Cercetare si Dezvoltare2018-12-07 10:00:002018-12-09 18:00:00
SSCR București76 Spitalul Clinic de Nefrologie "Dr. Carol Davila"2018-11-30 13:00:002018-12-02 14:00:00
SSCR Timișoara16Spitalul de copii "Louis Turcanu"2018-11-24 07:00:002018-11-25 13:30:00
SSCR Constanța43Campus Universitatea "Ovidius", Facultatea de Medicină, Corp B2018-11-23 17:00:002018-11-25 12:00:00
SSCR Constanța44Campus Universitatea "Ovidius", Facultatea de Medicină, Corp B2018-11-23 17:00:002018-11-25 12:00:00
SSCR Cluj-Napoca33Universitatea de Medicină și Farmacie "Iuliu Hațieganu"2018-11-23 13:00:002018-11-24 16:00:00