Knots and Sutures - Galați - ed. 34

KS

Scop: 

Scopul acestui workshop este de a oferi studenților la medicină din anii preclinici posibilitatea de a se familiariza cu instrumentarul chirurgical, de a învăța în mod corect efectuarea unui nod chirurgical, proceduri chirurgicale elementare (incizii, suturi), noțiuni de managementul plăgii, totul într-o manieră profesionistă.

Tematici: 
  • Măsuri de asepsie și antisepsie
  • Instrumentarul chirurgical de bază
  • Noduri chirurgicale
  • Suturi chirurgicale
  • Noțiuni de management al plăgii
  • Hemostază
  • Bandaje
Metodologie: 

Cursurile teoretice sunt sub forma unor prezentări bogat ilustrate. Fiecare participant are propria masă de lucru și beneficiază de instrumentar chirurgical și de materiale de pregătire puse la dispoziție de către organizatori. Tehnicile chirurgicale sunt realizate la pupitrul central de către instructori și proiectate în timp real odată cu explicațiile acestora. Participanții vor reproduce apoi fiecare manevră sub îndrumarea instructorilor asistenți, insistându-se până ce acestea sunt deprinse. La finalul cursului practic, participanții vor lua parte la o recapitulare prin intermediul căreia se constituie și un feedback pentru eficiența metodelor de predare. Se va constitui și un punctaj important exclusiv pentru organizatori, pentru a testa eficacitatea cursului, pur informativ și care nu este trecut pe diploma de participare.

Knots and Sutures

Date editie

Organizator:
SSCR Galați

Perioada:
23 feb. 2018 - 25 mar. 2018

Perioada de inregistrare:
(nu e setat) - 25 feb. 2018

Costuri:
0.00 RON - pentru membrii cotizanti SSCR
0.00 RON - pentru membri non-cotizanți

Locatie:
Facultatea de Științe și Mediu, Corp SB, Localitate Galați

Se afiseaza 1-3 din 3 rezultate
FilialaNumarul editiei localeLocatieData startData stop 
SSCR Constanța85Campus Universitatea "Ovidius", Facultatea de Medicină, Corp B2024-11-09 09:00:202024-11-10 14:00:20
SSCR Brașov28Amfiteatru Corp J2024-11-15 15:00:162024-11-17 17:00:16
SSCR București117 Spitalul Clinic de Nefrologie "Dr. Carol Davila"2024-11-15 16:00:002024-11-17 15:00:00
Se afiseaza 361-380 din 589 rezultate
FilialaNumarul editiei localeLocatieData startData stop 
SSCR Târgu Mureș6Universitatea de Medicina si Farmacie2017-11-11 07:00:002017-11-12 13:00:00
SSCR Iași29Universitatea de Medicină și Farmacie "Grigore T. Popa" 2017-11-10 13:30:002017-11-12 11:30:00
SSCR Constanța38Campus Universitatea "Ovidius", Facultatea de Medicină, Corp B2017-11-03 17:30:002017-11-05 13:30:00
SSCR București63Institutul de Igiena si Sanatate Publica2017-11-03 14:00:002017-11-05 15:00:00
SSCR București64Institutul de Igiena si Sanatate Publica2017-11-03 14:00:002017-11-05 15:00:00
SSCR Brașov7Spitalul de Cardiologie ?i Chirurgie Cardiovasculara Clinicco / Sala de curs2017-11-03 13:00:002017-11-05 18:00:00
SSCR Constanța37Campus Universitatea "Ovidius", Facultatea de Medicină, Corp B2017-10-27 16:00:002017-10-29 15:00:00
SSCR Constanța37Campus Universitatea "Ovidius", Facultatea de Medicină, Corp B2017-10-27 16:00:002017-10-29 19:00:00
SSCR Oradea9Facultatea de Medicină și Farmacie2017-10-27 14:00:002017-10-29 14:00:00
SSCR Sibiu14Universitatea "Lucian Blaga" Facultatea de Medicina2017-10-27 12:00:002017-10-29 17:30:00
SSCR Craiova28Universitatea de Medicina și Farmacie din Craiova2017-10-27 11:30:002017-10-29 17:30:00
SSCR Craiova27Universitatea de Medicina și Farmacie din Craiova2017-10-27 06:00:002017-10-29 12:00:00
SSCR Craiova29Universitatea de Medicina și Farmacie din Craiova2017-10-27 06:00:002017-10-29 12:00:00
SSCR Craiova30Universitatea de Medicina și Farmacie din Craiova2017-10-27 06:00:002017-10-29 12:00:00
SSCR Timișoara30Casa Adam Muller-Guttenbrunn2017-10-21 05:30:002017-10-22 12:30:00
SSCR Galați33Facultatea de Științe și Mediu, Corp SB2017-10-20 11:00:002017-10-22 15:00:00
SSCR Târgu Mureș38Universitatea de Medicina si Farmacie2017-10-14 06:00:002017-10-15 12:00:00
SSCR Oradea8Facultatea de Medicină și Farmacie2017-10-13 14:00:002017-10-15 13:00:00
SSCR București62 Spitalul Clinic de Nefrologie "Dr. Carol Davila"2017-10-13 13:00:002017-10-15 14:00:00
SSCR Iași28Universitatea de Medicină și Farmacie "Grigore T. Popa" 2017-10-13 12:30:002017-10-15 10:30:00