Knots and Sutures - Iași - ed. 10

KS

Scop: 

Scopul acestui workshop este de a oferi studenților la medicină din anii preclinici posibilitatea de a se familiariza cu instrumentarul chirurgical, de a învăța în mod corect efectuarea unui nod chirurgical, proceduri chirurgicale elementare (incizii, suturi), noțiuni de managementul plăgii, totul într-o manieră profesionistă.

Tematici: 
  • Măsuri de asepsie și antisepsie
  • Instrumentarul chirurgical de bază
  • Noduri chirurgicale
  • Suturi chirurgicale
  • Noțiuni de management al plăgii
  • Hemostază
  • Bandaje
Metodologie: 

Cursurile teoretice sunt sub forma unor prezentări bogat ilustrate. Fiecare participant are propria masă de lucru și beneficiază de instrumentar chirurgical și de materiale de pregătire puse la dispoziție de către organizatori. Tehnicile chirurgicale sunt realizate la pupitrul central de către instructori și proiectate în timp real odată cu explicațiile acestora. Participanții vor reproduce apoi fiecare manevră sub îndrumarea instructorilor asistenți, insistându-se până ce acestea sunt deprinse. La finalul cursului practic, participanții vor lua parte la o recapitulare prin intermediul căreia se constituie și un feedback pentru eficiența metodelor de predare. Se va constitui și un punctaj important exclusiv pentru organizatori, pentru a testa eficacitatea cursului, pur informativ și care nu este trecut pe diploma de participare.

Knots and Sutures

Date editie

Organizator:
SSCR Iași

Perioada:
20 mai 2022 - 22 mai 2022

Perioada de inregistrare:
16 mai 2022 - 19 mai 2022

Costuri:
90.00 RON - pentru membrii cotizanti SSCR
120.00 RON - pentru membri non-cotizanți

Locatie:
Universitatea de Medicină și Farmacie "Grigore T. Popa" , Localitate Iași

Participanti

Se afiseaza 1-20 din 23 rezultate
UtilizatorRolStatusPuncteNota pentru abilitatiNota pentru feedbackNota pentru implicare
Theocharis DimitriosTrainerAbsolvent0.00000
P. Davidi VasilikiTrainerRefuzat0.00000
Pafli AngelikiTrainerAbsolvent0.00000
Shansab SaraParticipantAbsolvent0.00000
Younes ShamsParticipantAbsolvent0.00000
Rahimi MinooParticipantAbsent0.00000
Ajdic MeldijanParticipantAbsolvent0.00000
Ghanim OsamaParticipantRefuzat0.00000
Shawais ShwanParticipantAbsolvent0.00000
El Hoayek JoeyParticipantAbsolvent0.00000
Abu arar AbedParticipantAbsolvent0.00000
Kleeb KasimParticipantAbsolvent0.00000
sofocleous annaParticipantAbsolvent0.00000
Karamesini MariaParticipantRefuzat0.00000
Karagkouni OlgaTrainerAbsolvent0.00000
Kalatzis SokratisTrainerAbsolvent0.00000
Mengou SofiaTrainerAbsolvent0.00000
Kakoullis Petros GiorgosCoordonatorAbsolvent0.00000
Alamanos CharalamposCoordonatorAbsolvent0.00000
TSOLAKIDOU KONSTANTINESKOU VIRGINIAParticipantAbsolvent0.00000
FilialaNumarul editiei localeLocatieData startData stop 
Nu am gasit rezultate.
Se afiseaza 21-40 din 571 rezultate
FilialaNumarul editiei localeLocatieData startData stop 
SSCR Brașov25Amfiteatru Corp J2024-02-23 15:00:342024-02-25 17:00:34
SSCR București111 Spitalul Clinic de Nefrologie "Dr. Carol Davila"2023-12-15 16:00:002023-12-17 17:00:00
SSCR Galați59Facultatea de Științe și Mediu, Corp SB2023-12-15 14:00:002023-12-17 14:00:35
SSCR Craiova67Universitatea de Medicina și Farmacie din Craiova2023-12-08 12:00:362023-12-10 18:00:36
SSCR Craiova66Universitatea de Medicina și Farmacie din Craiova2023-11-24 13:00:272023-11-26 18:00:27
SSCR Iași49Universitatea de Medicină și Farmacie "Grigore T. Popa" 2023-11-10 17:00:542023-11-12 14:00:54
SSCR București110 Spitalul Clinic de Nefrologie "Dr. Carol Davila"2023-11-10 16:00:002023-11-12 17:00:00
SSCR Brașov24Amfiteatru Corp J2023-11-10 15:00:342023-11-12 22:00:34
SSCR Sibiu39Universitatea "Lucian Blaga" Facultatea de Medicina2023-11-10 14:00:582023-11-12 18:00:58
SSCR Galați58Facultatea de Științe și Mediu, Corp SB2023-11-10 14:00:142023-11-12 14:00:15
SSCR Cluj-Napoca43Universitatea de Medicină și Farmacie "Iuliu Hațieganu"2023-11-03 15:00:452023-11-04 15:00:45
SSCR Craiova65Universitatea de Medicina și Farmacie din Craiova2023-11-03 13:00:002023-11-05 17:00:00
SSCR Craiova64Universitatea de Medicina și Farmacie din Craiova2023-10-27 13:00:402023-10-29 17:00:40
SSCR Craiova63Universitatea de Medicina și Farmacie din Craiova2023-10-27 13:00:122023-10-29 17:00:12
SSCR Galați57Facultatea de Științe și Mediu, Corp SB2023-10-27 11:00:002023-10-29 12:00:00
SSCR Oradea9Facultatea de Medicină și Farmacie2023-10-21 06:00:002023-10-22 14:27:12
SSCR Timișoara53Centrul de Laparoscopie și Microchirurgie "Pius Brânzeu" 2023-10-20 17:00:002023-10-22 13:00:00
SSCR Craiova62Universitatea de Medicina și Farmacie din Craiova2023-10-20 13:00:522023-10-22 17:00:52
SSCR Timișoara52Centrul de Laparoscopie și Microchirurgie "Pius Brânzeu" 2023-10-13 15:00:002023-10-15 13:00:00
SSCR Oradea33Facultatea de Medicină și Farmacie2023-10-13 13:00:002023-10-15 11:00:00