Knots and Sutures - Cluj-Napoca - ed. 40

KS

Scop: 

Scopul acestui workshop este de a oferi studenților la medicină din anii preclinici posibilitatea de a se familiariza cu instrumentarul chirurgical, de a învăța în mod corect efectuarea unui nod chirurgical, proceduri chirurgicale elementare (incizii, suturi), noțiuni de managementul plăgii, totul într-o manieră profesionistă.

Tematici: 
  • Măsuri de asepsie și antisepsie
  • Instrumentarul chirurgical de bază
  • Noduri chirurgicale
  • Suturi chirurgicale
  • Noțiuni de management al plăgii
  • Hemostază
  • Bandaje
Metodologie: 

Cursurile teoretice sunt sub forma unor prezentări bogat ilustrate. Fiecare participant are propria masă de lucru și beneficiază de instrumentar chirurgical și de materiale de pregătire puse la dispoziție de către organizatori. Tehnicile chirurgicale sunt realizate la pupitrul central de către instructori și proiectate în timp real odată cu explicațiile acestora. Participanții vor reproduce apoi fiecare manevră sub îndrumarea instructorilor asistenți, insistându-se până ce acestea sunt deprinse. La finalul cursului practic, participanții vor lua parte la o recapitulare prin intermediul căreia se constituie și un feedback pentru eficiența metodelor de predare. Se va constitui și un punctaj important exclusiv pentru organizatori, pentru a testa eficacitatea cursului, pur informativ și care nu este trecut pe diploma de participare.

Knots and Sutures

Date editie

Organizator:
SSCR Cluj-Napoca

Perioada:
10 dec. 2021 - 11 dec. 2021

Perioada de inregistrare:
5 dec. 2021 - 8 dec. 2021

Costuri:
70.00 RON - pentru membrii cotizanti SSCR
90.00 RON - pentru membri non-cotizanți

Locatie:
Universitatea de Medicină și Farmacie "Iuliu Hațieganu", Localitate Cluj-Napoca

Se afiseaza 1-5 din 5 rezultate
FilialaNumarul editiei localeLocatieData startData stop 
SSCR Sibiu47Facultatea de Medicina "Victor Papilian"2025-11-07 14:00:032025-11-09 14:00:03
SSCR Iași22Universitatea de Medicină și Farmacie "Grigore T. Popa" 2025-11-07 17:30:582025-11-09 14:30:58
SSCR Constanța94Campus Universitatea "Ovidius", Facultatea de Medicină, Corp B2025-11-08 09:00:242025-11-09 14:00:24
SSCR Brașov32Amfiteatru Corp J2025-11-14 15:00:242025-11-16 18:00:24
SSCR București123 Spitalul Clinic de Nefrologie "Dr. Carol Davila"2025-11-14 16:00:002025-11-16 20:00:00
Se afiseaza 381-400 din 631 rezultate
FilialaNumarul editiei localeLocatieData startData stop 
SSCR București69 Spitalul Clinic de Nefrologie "Dr. Carol Davila"2018-03-09 14:00:002018-03-11 14:00:00
SSCR București68Institutul de Igiena si Sanatate Publica2018-03-09 14:00:002018-03-11 15:00:00
SSCR Brașov8Institutul de Cercetare si Dezvoltare2018-03-02 13:00:002018-03-04 18:00:00
SSCR Târgu Mureș40Universitatea de Medicina si Farmacie2018-02-24 07:00:002018-02-25 13:00:00
SSCR Timișoara32Casa Adam Muller-Guttenbrunn2018-02-24 06:30:002018-02-25 13:00:00
SSCR Constanța39Campus Universitatea "Ovidius", Facultatea de Medicină, Corp B2018-02-23 18:00:002018-02-25 14:00:00
SSCR Iași30Universitatea de Medicină și Farmacie "Grigore T. Popa" 2018-02-23 13:30:002018-02-25 12:30:00
SSCR Galați34Facultatea de Științe și Mediu, Corp SB2018-02-23 12:00:002018-03-25 11:00:00
SSCR București66Institutul de Igiena si Sanatate Publica2017-12-15 14:30:002017-12-17 14:00:00
SSCR București67Institutul de Igiena si Sanatate Publica2017-12-15 14:30:002017-12-17 14:00:00
SSCR Târgu Mureș39Universitatea de Medicina si Farmacie2017-12-09 07:00:002017-12-10 13:00:00
SSCR Oradea10Facultatea de Medicină și Farmacie2017-12-08 15:00:002017-12-10 13:00:00
SSCR Sibiu16Universitatea "Lucian Blaga" Facultatea de Medicina2017-12-08 13:00:002017-12-10 12:00:00
SSCR București15 Spitalul Clinic de Nefrologie "Dr. Carol Davila"2017-12-01 14:30:002017-12-03 15:00:00
SSCR București15Institutul de Igiena si Sanatate Publica2017-12-01 14:30:002017-12-03 15:00:00
SSCR Timișoara31Spitalul de copii "Louis Turcanu"2017-11-25 07:00:002017-11-26 13:00:00
SSCR Timișoara13Spitalul de copii "Louis Turcanu"2017-11-25 06:30:002017-11-26 13:30:00
SSCR București65Institutul de Igiena si Sanatate Publica2017-11-24 14:30:002017-11-26 14:00:00
SSCR Sibiu15Universitatea "Lucian Blaga" Facultatea de Medicina2017-11-24 13:00:002017-11-26 15:30:00
SSCR Galați2Facultatea de Științe și Mediu, Corp SB2017-11-24 12:00:002017-11-26 11:00:00