Knots and Sutures - Galați - ed. 28

KS

Scop: 

Scopul acestui workshop este de a oferi studenților la medicină din anii preclinici posibilitatea de a se familiariza cu instrumentarul chirurgical, de a învăța în mod corect efectuarea unui nod chirurgical, proceduri chirurgicale elementare (incizii, suturi), noțiuni de managementul plăgii, totul într-o manieră profesionistă.

Tematici: 
  • Măsuri de asepsie și antisepsie
  • Instrumentarul chirurgical de bază
  • Noduri chirurgicale
  • Suturi chirurgicale
  • Noțiuni de management al plăgii
  • Hemostază
  • Bandaje
Metodologie: 

Cursurile teoretice sunt sub forma unor prezentări bogat ilustrate. Fiecare participant are propria masă de lucru și beneficiază de instrumentar chirurgical și de materiale de pregătire puse la dispoziție de către organizatori. Tehnicile chirurgicale sunt realizate la pupitrul central de către instructori și proiectate în timp real odată cu explicațiile acestora. Participanții vor reproduce apoi fiecare manevră sub îndrumarea instructorilor asistenți, insistându-se până ce acestea sunt deprinse. La finalul cursului practic, participanții vor lua parte la o recapitulare prin intermediul căreia se constituie și un feedback pentru eficiența metodelor de predare. Se va constitui și un punctaj important exclusiv pentru organizatori, pentru a testa eficacitatea cursului, pur informativ și care nu este trecut pe diploma de participare.

Knots and Sutures

Date editie

Organizator:
SSCR Galați

Perioada:
24 feb. 2017 - 26 feb. 2017

Perioada de inregistrare:
(nu e setat) - 10 mar. 2017

Costuri:
0.00 RON - pentru membrii cotizanti SSCR
0.00 RON - pentru membri non-cotizanți

Locatie:
Facultatea de Științe și Mediu, Corp SB, Localitate Galați

Se afiseaza 1-1 din 1 rezultat
FilialaNumarul editiei localeLocatieData startData stop 
SSCR Galați65Facultatea de Științe și Mediu, Corp SB2024-12-06 14:00:052025-01-05 16:00:05
Se afiseaza 441-460 din 595 rezultate
FilialaNumarul editiei localeLocatieData startData stop 
SSCR Galați26Facultatea de Științe și Mediu, Corp SB2016-10-28 11:00:002016-10-30 12:30:00
SSCR Timișoara4Spitalul de copii "Louis Turcanu"2016-10-22 06:00:002016-10-23 07:00:00
SSCR Craiova24Universitatea de Medicina și Farmacie din Craiova2016-10-21 06:00:002016-10-23 10:00:00
SSCR Craiova25Universitatea de Medicina și Farmacie din Craiova2016-10-21 06:00:002016-10-23 10:00:00
SSCR Timișoara10Casa Adam Muller-Guttenbrunn2016-10-15 06:00:002016-10-16 12:30:00
SSCR Târgu Mureș34Universitatea de Medicina si Farmacie2016-10-14 14:30:002016-10-15 12:00:00
SSCR Oradea4Facultatea de Medicină și Farmacie2016-10-14 14:00:002016-10-16 15:00:00
SSCR Galați25Facultatea de Științe și Mediu, Corp SB2016-10-14 11:00:002016-10-16 11:30:00
SSCR Timișoara26Spitalul de copii "Louis Turcanu"2016-10-08 06:00:002016-10-09 12:00:00
SSCR Timișoara27Spitalul de copii "Louis Turcanu"2016-10-08 06:00:002016-10-09 12:00:00
SSCR Târgu Mureș33Universitatea de Medicina si Farmacie2016-10-01 12:30:002016-10-02 12:00:00
SSCR Târgu Mureș32Universitatea de Medicina si Farmacie2016-09-30 13:30:002016-10-01 12:00:00
SSCR Galați24Facultatea de Științe și Mediu, Corp SB2016-07-15 09:00:002016-07-17 14:00:00
SSCR București51 Spitalul Clinic de Nefrologie "Dr. Carol Davila"2016-05-20 11:00:002016-05-22 13:30:00
SSCR București50 Spitalul Clinic de Nefrologie "Dr. Carol Davila"2016-05-13 12:00:002016-05-15 13:00:00
SSCR Brașov2Spitalul de Cardiologie ?i Chirurgie Cardiovasculara Clinicco / Sala de curs2016-05-13 12:00:002016-05-15 17:00:00
SSCR București11 Spitalul Clinic de Nefrologie "Dr. Carol Davila"2016-04-25 12:00:002016-04-27 16:00:00
SSCR Oradea3Facultatea de Medicină și Farmacie2016-04-22 14:00:002016-04-24 15:00:00
SSCR Sibiu8Universitatea "Lucian Blaga" Facultatea de Medicina2016-04-22 12:00:002016-04-24 10:00:00
SSCR București49 Spitalul Clinic de Nefrologie "Dr. Carol Davila"2016-04-22 12:00:002016-04-24 14:00:00