Knots and Sutures - Bucuresti - ed. 66

KS

Scop: 

Scopul acestui workshop este de a oferi studenților la medicină din anii preclinici posibilitatea de a se familiariza cu instrumentarul chirurgical, de a învăța în mod corect efectuarea unui nod chirurgical, proceduri chirurgicale elementare (incizii, suturi), noțiuni de managementul plăgii, totul într-o manieră profesionistă.

Tematici: 
  • Măsuri de asepsie și antisepsie
  • Instrumentarul chirurgical de bază
  • Noduri chirurgicale
  • Suturi chirurgicale
  • Noțiuni de management al plăgii
  • Hemostază
  • Bandaje
Metodologie: 

Cursurile teoretice sunt sub forma unor prezentări bogat ilustrate. Fiecare participant are propria masă de lucru și beneficiază de instrumentar chirurgical și de materiale de pregătire puse la dispoziție de către organizatori. Tehnicile chirurgicale sunt realizate la pupitrul central de către instructori și proiectate în timp real odată cu explicațiile acestora. Participanții vor reproduce apoi fiecare manevră sub îndrumarea instructorilor asistenți, insistându-se până ce acestea sunt deprinse. La finalul cursului practic, participanții vor lua parte la o recapitulare prin intermediul căreia se constituie și un feedback pentru eficiența metodelor de predare. Se va constitui și un punctaj important exclusiv pentru organizatori, pentru a testa eficacitatea cursului, pur informativ și care nu este trecut pe diploma de participare.

Knots and Sutures

Date editie

Organizator:
SSCR București

Perioada:
15 dec. 2017 - 17 dec. 2017

Perioada de inregistrare:
(nu e setat) - 8 dec. 2017

Costuri:
0.00 RON - pentru membrii cotizanti SSCR
0.00 RON - pentru membri non-cotizanți

Locatie:
Institutul de Igiena si Sanatate Publica, Localitate Bucuresti , Cladire Institutul de Igiena si Sanatate Publica

Se afiseaza 1-3 din 3 rezultate
FilialaNumarul editiei localeLocatieData startData stop 
SSCR Constanța85Campus Universitatea "Ovidius", Facultatea de Medicină, Corp B2024-11-09 09:00:202024-11-10 14:00:20
SSCR Brașov28Amfiteatru Corp J2024-11-15 15:00:162024-11-17 17:00:16
SSCR București117 Spitalul Clinic de Nefrologie "Dr. Carol Davila"2024-11-15 16:00:002024-11-17 15:00:00
Se afiseaza 521-540 din 589 rezultate
FilialaNumarul editiei localeLocatieData startData stop 
SSCR Cluj-Napoca22"Iuliu Hatieganu" University of Medicine and Pharmacy2015-04-03 12:00:002015-04-04 14:00:00
SSCR București7Universitatea de Medicina si Farmacie "Carol Davila" - Sala Armand Andronescu2015-04-03 12:00:002015-04-05 13:30:00
SSCR Timișoara22Spitalul de copii "Louis Turcanu"2015-03-28 07:00:002015-03-29 12:30:00
SSCR Iași21Universitatea de Medicină și Farmacie "Grigore T. Popa" 2015-03-27 13:30:002015-03-29 11:00:00
SSCR Craiova18Universitatea de Medicina și Farmacie din Craiova2015-03-27 08:00:002015-03-29 13:00:00
SSCR Târgu Mureș22Universitatea de Medicina si Farmacie2015-03-21 07:00:002015-03-22 14:00:00
SSCR Constanța24Campus Universitatea "Ovidius", Facultatea de Medicină, Corp B2015-03-20 17:30:002015-03-22 12:00:00
SSCR Târgu Mureș21Universitatea de Medicina si Farmacie2015-03-13 14:30:002015-03-16 14:00:00
SSCR București39Universitatea de Medicina si Farmacie "Carol Davila" - Sala Armand Andronescu2015-03-13 13:00:002015-03-15 15:30:00
SSCR București38 Spitalul Clinic de Nefrologie "Dr. Carol Davila"2015-03-13 13:00:002015-03-15 15:30:00
SSCR București37Universitatea de Medicina si Farmacie "Carol Davila" - Sala Armand Andronescu2015-03-06 13:00:002015-03-08 16:00:00
SSCR București6 Spitalul Clinic de Nefrologie "Dr. Carol Davila"2015-03-06 13:00:002015-03-08 14:30:00
SSCR Târgu Mureș20Universitatea de Medicina si Farmacie2015-02-27 14:30:002015-02-28 14:00:00
SSCR Târgu Mureș19Universitatea de Medicina si Farmacie2015-02-21 12:30:002015-02-22 12:30:00
SSCR Timișoara20Casa Adam Muller-Guttenbrunn2015-02-21 06:00:002015-02-22 13:00:00
SSCR Constanța23Campus Universitatea "Ovidius", Facultatea de Medicină, Corp B2015-02-20 17:00:002015-02-22 12:00:00
SSCR Târgu Mureș18Universitatea de Medicina si Farmacie2015-02-20 12:30:002015-02-21 12:30:00
SSCR Cluj-Napoca21"Iuliu Hatieganu" University of Medicine and Pharmacy2015-01-10 14:00:002015-01-11 14:00:00
SSCR Constanța22Campus Universitatea "Ovidius", Facultatea de Medicină, Corp B2014-12-05 17:00:002014-12-06 14:00:00
SSCR Cluj-Napoca20Universitatea de Medicină și Farmacie "Iuliu Hațieganu"2014-11-29 07:00:002014-11-30 14:00:00