Knots and Sutures - București - ed. 94

KS

Scop: 

Scopul acestui workshop este de a oferi studenților la medicină din anii preclinici posibilitatea de a se familiariza cu instrumentarul chirurgical, de a învăța în mod corect efectuarea unui nod chirurgical, proceduri chirurgicale elementare (incizii, suturi), noțiuni de managementul plăgii, totul într-o manieră profesionistă.

Tematici: 
  • Măsuri de asepsie și antisepsie
  • Instrumentarul chirurgical de bază
  • Noduri chirurgicale
  • Suturi chirurgicale
  • Noțiuni de management al plăgii
  • Hemostază
  • Bandaje
Metodologie: 

Cursurile teoretice sunt sub forma unor prezentări bogat ilustrate. Fiecare participant are propria masă de lucru și beneficiază de instrumentar chirurgical și de materiale de pregătire puse la dispoziție de către organizatori. Tehnicile chirurgicale sunt realizate la pupitrul central de către instructori și proiectate în timp real odată cu explicațiile acestora. Participanții vor reproduce apoi fiecare manevră sub îndrumarea instructorilor asistenți, insistându-se până ce acestea sunt deprinse. La finalul cursului practic, participanții vor lua parte la o recapitulare prin intermediul căreia se constituie și un feedback pentru eficiența metodelor de predare. Se va constitui și un punctaj important exclusiv pentru organizatori, pentru a testa eficacitatea cursului, pur informativ și care nu este trecut pe diploma de participare.

Knots and Sutures

Date editie

Organizator:
SSCR București

Perioada:
8 oct. 2021 - 10 oct. 2021

Perioada de inregistrare:
25 sept. 2021 - 1 oct. 2021

Costuri:
90.00 RON - pentru membrii cotizanti SSCR
120.00 RON - pentru membri non-cotizanți

Locatie:
București - Pitar Moș 20, Localitate București , Cladire Pitar Moș 20

Participanti

Se afiseaza 181-200 din 244 rezultate
UtilizatorRolStatusPuncteNota pentru abilitatiNota pentru feedbackNota pentru implicare
Vlădăreanu Maria-EmiliaParticipantAbsolvent0.00000
Cimpoeru Eva MariaParticipantRefuzat0.00000
Vasiliu AndaParticipantRefuzat0.00000
Mazilu Simona-TeodoraParticipantRefuzat0.00000
Hîrceagă MihneaParticipantRefuzat0.00000
Trușcă Andra-ElenaParticipantRefuzat0.00000
Ionete NicusotParticipantRefuzat0.00000
Gheorghiu Alexandra-AndreeaParticipantRefuzat0.00000
Păun Maria-AndradaParticipantRefuzat0.00000
Gheorghe Maria-TeodoraObservatorAbsolvent0.00000
Gherghe Vladimir-AndreiObservatorAbsolvent0.00000
Răducanu Ana-ȘtefaniaParticipantRefuzat0.00000
Grigorescu Maria VictoriaParticipantRefuzat0.00000
Bobocea TheodoraParticipantAbsolvent0.00000
Ghiță Andreea IrinaObservatorAbsolvent0.00000
Ierimie MihaelaParticipantRefuzat0.00000
Dăuș RuxandraParticipantRefuzat0.00000
Trandafir Maria-TeodoraParticipantRefuzat0.00000
Coman Diana-ElenaParticipantRefuzat0.00000
Dăileanu Eliza-MariaParticipantRefuzat0.00000
Se afiseaza 1-2 din 2 rezultate
FilialaNumarul editiei localeLocatieData startData stop 
SSCR București116 Spitalul Clinic de Nefrologie "Dr. Carol Davila"2024-09-27 16:00:002024-09-29 15:00:00
SSCR Iași52Universitatea de Medicină și Farmacie "Grigore T. Popa" 2024-09-27 16:00:522024-09-29 08:00:52
Se afiseaza 41-60 din 571 rezultate
FilialaNumarul editiei localeLocatieData startData stop 
SSCR București109 Spitalul Clinic de Nefrologie "Dr. Carol Davila"2023-10-13 13:00:002023-10-15 15:00:00
SSCR Brașov23Facultatea de Medicină2023-10-13 12:00:002023-10-15 17:00:00
SSCR Sibiu38Universitatea "Lucian Blaga" Facultatea de Medicina2023-10-13 09:00:002023-10-15 17:00:00
SSCR Timișoara51Centrul de Laparoscopie și Microchirurgie "Pius Brânzeu" 2023-10-06 14:00:002023-10-08 10:00:00
SSCR Iași14Universitatea de Medicină și Farmacie "Grigore T. Popa" 2023-10-06 14:00:002023-10-08 11:00:00
SSCR Oradea32Facultatea de Medicină și Farmacie2023-10-06 13:00:002023-10-08 14:10:00
SSCR Iași48Universitatea de Medicină și Farmacie "Grigore T. Popa" 2023-09-29 14:00:002023-10-01 10:00:00
SSCR Sibiu37Universitatea "Lucian Blaga" Facultatea de Medicina2023-05-12 09:00:002023-05-14 17:00:00
SSCR Galați56Facultatea de Științe și Mediu, Corp SB2023-05-05 11:00:002023-05-07 13:00:00
SSCR Iași47Universitatea de Medicină și Farmacie "Grigore T. Popa" 2023-04-28 14:00:002023-04-30 11:00:00
SSCR Constanța76Campus Universitatea "Ovidius", Facultatea de Medicină, Corp B2023-04-08 06:00:002023-04-09 11:44:22
SSCR București108 Spitalul Clinic de Nefrologie "Dr. Carol Davila"2023-04-07 13:00:002023-04-09 15:00:00
SSCR București107 Spitalul Clinic de Nefrologie "Dr. Carol Davila"2023-03-31 13:00:002023-04-02 13:00:00
SSCR Timișoara21Universitatea de Medicină și Farmacie "Victor Babeș"2023-03-24 15:00:002023-03-26 12:00:00
SSCR Oradea31Facultatea de Medicină și Farmacie2023-03-24 14:00:002023-03-26 16:00:00
SSCR Galați55Facultatea de Științe și Mediu, Corp SB2023-03-24 12:00:002023-03-26 13:35:01
SSCR Timișoara50Universitatea de Medicină și Farmacie "Victor Babeș"2023-03-17 14:00:002023-03-19 17:00:00
SSCR Oradea30Facultatea de Medicină și Farmacie2023-03-17 14:00:002023-03-19 17:00:00
SSCR Galați54Facultatea de Științe și Mediu, Corp SB2023-03-17 12:00:002023-03-19 14:00:00
SSCR Constanța75Campus Universitatea "Ovidius", Facultatea de Medicină, Corp B2023-03-11 07:00:002023-03-12 18:23:05