Knots and Sutures - București - ed. 58

KS

Scop: 

Scopul acestui workshop este de a oferi studenților la medicină din anii preclinici posibilitatea de a se familiariza cu instrumentarul chirurgical, de a învăța în mod corect efectuarea unui nod chirurgical, proceduri chirurgicale elementare (incizii, suturi), noțiuni de managementul plăgii, totul într-o manieră profesionistă.

Tematici: 
  • Măsuri de asepsie și antisepsie
  • Instrumentarul chirurgical de bază
  • Noduri chirurgicale
  • Suturi chirurgicale
  • Noțiuni de management al plăgii
  • Hemostază
  • Bandaje
Metodologie: 

Cursurile teoretice sunt sub forma unor prezentări bogat ilustrate. Fiecare participant are propria masă de lucru și beneficiază de instrumentar chirurgical și de materiale de pregătire puse la dispoziție de către organizatori. Tehnicile chirurgicale sunt realizate la pupitrul central de către instructori și proiectate în timp real odată cu explicațiile acestora. Participanții vor reproduce apoi fiecare manevră sub îndrumarea instructorilor asistenți, insistându-se până ce acestea sunt deprinse. La finalul cursului practic, participanții vor lua parte la o recapitulare prin intermediul căreia se constituie și un feedback pentru eficiența metodelor de predare. Se va constitui și un punctaj important exclusiv pentru organizatori, pentru a testa eficacitatea cursului, pur informativ și care nu este trecut pe diploma de participare.

Knots and Sutures

Date editie

Organizator:
SSCR București

Perioada:
5 mai 2017 - 7 mai 2017

Perioada de inregistrare:
(nu e setat) - 28 apr. 2017

Costuri:
0.00 RON - pentru membrii cotizanti SSCR
0.00 RON - pentru membri non-cotizanți

Locatie:
Spitalul Clinic de Nefrologie "Dr. Carol Davila", Localitate București

Se afiseaza 1-1 din 1 rezultat
FilialaNumarul editiei localeLocatieData startData stop 
SSCR Galați65Facultatea de Științe și Mediu, Corp SB2024-11-29 14:00:052024-12-01 16:00:05
Se afiseaza 81-100 din 595 rezultate
FilialaNumarul editiei localeLocatieData startData stop 
SSCR Timișoara50Universitatea de Medicină și Farmacie "Victor Babeș"2023-03-17 14:00:002023-03-19 17:00:00
SSCR Oradea30Facultatea de Medicină și Farmacie2023-03-17 14:00:002023-03-19 17:00:00
SSCR Galați54Facultatea de Științe și Mediu, Corp SB2023-03-17 12:00:002023-03-19 14:00:00
SSCR Constanța75Campus Universitatea "Ovidius", Facultatea de Medicină, Corp B2023-03-11 07:00:002023-03-12 18:23:05
SSCR București106 Spitalul Clinic de Nefrologie "Dr. Carol Davila"2023-03-10 14:00:002023-03-12 14:00:00
SSCR Craiova60Universitatea de Medicina și Farmacie din Craiova2023-03-10 11:00:002023-03-12 14:00:00
SSCR Craiova61Universitatea de Medicina și Farmacie din Craiova2023-03-10 11:00:002023-03-12 14:00:00
SSCR Constanța74Campus Universitatea "Ovidius", Facultatea de Medicină, Corp B2023-03-04 07:00:002023-03-05 17:55:26
SSCR Iași13Universitatea de Medicină și Farmacie "Grigore T. Popa" 2023-03-03 15:00:002023-03-05 15:00:00
SSCR Cluj-Napoca42Universitatea de Medicină și Farmacie "Iuliu Hațieganu"2023-03-03 13:00:002023-03-04 13:00:00
SSCR Brașov22Facultatea de Medicină2023-03-03 13:00:002023-03-05 18:00:00
SSCR Sibiu36Universitatea "Lucian Blaga" Facultatea de Medicina2023-03-03 10:00:002023-03-05 15:00:00
SSCR Constanța73Campus Universitatea "Ovidius", Facultatea de Medicină, Corp B2023-02-25 15:46:132023-02-26 18:46:13
SSCR Iași46Universitatea de Medicină și Farmacie "Grigore T. Popa" 2023-02-24 15:30:002023-02-26 12:00:00
SSCR București105 Spitalul Clinic de Nefrologie "Dr. Carol Davila"2023-01-13 14:00:002023-01-15 14:00:00
SSCR București104 Spitalul Clinic de Nefrologie "Dr. Carol Davila"2022-12-16 14:00:002022-12-18 15:00:00
SSCR București103 Spitalul Clinic de Nefrologie "Dr. Carol Davila"2022-12-02 14:00:002022-12-04 15:00:00
SSCR Craiova59Universitatea de Medicina și Farmacie din Craiova2022-11-25 18:17:122022-11-27 18:17:12
SSCR Constanța72Campus Universitatea "Ovidius", Facultatea de Medicină, Corp B2022-11-25 18:00:002022-11-27 16:00:00
SSCR Oradea8Facultatea de Medicină și Farmacie2022-11-19 07:00:002022-11-20 16:00:00