Knots and Sutures - Targu Mures - ed. 48

KS

Scop: 

Scopul acestui workshop este de a oferi studenților la medicină din anii preclinici posibilitatea de a se familiariza cu instrumentarul chirurgical, de a învăța în mod corect efectuarea unui nod chirurgical, proceduri chirurgicale elementare (incizii, suturi), noțiuni de managementul plăgii, totul într-o manieră profesionistă.

Tematici: 
  • Măsuri de asepsie și antisepsie
  • Instrumentarul chirurgical de bază
  • Noduri chirurgicale
  • Suturi chirurgicale
  • Noțiuni de management al plăgii
  • Hemostază
  • Bandaje
Metodologie: 

Cursurile teoretice sunt sub forma unor prezentări bogat ilustrate. Fiecare participant are propria masă de lucru și beneficiază de instrumentar chirurgical și de materiale de pregătire puse la dispoziție de către organizatori. Tehnicile chirurgicale sunt realizate la pupitrul central de către instructori și proiectate în timp real odată cu explicațiile acestora. Participanții vor reproduce apoi fiecare manevră sub îndrumarea instructorilor asistenți, insistându-se până ce acestea sunt deprinse. La finalul cursului practic, participanții vor lua parte la o recapitulare prin intermediul căreia se constituie și un feedback pentru eficiența metodelor de predare. Se va constitui și un punctaj important exclusiv pentru organizatori, pentru a testa eficacitatea cursului, pur informativ și care nu este trecut pe diploma de participare.

Knots and Sutures

Date editie

Organizator:
SSCR Târgu Mureș

Perioada:
9 mar. 2019 - 10 mar. 2019

Perioada de inregistrare:
(nu e setat) - 18 mai 2019

Costuri:
0.00 RON - pentru membrii cotizanti SSCR
0.00 RON - pentru membri non-cotizanți

Locatie:
Universitatea de Medicina si Farmacie, Localitate Targu Mures

Se afiseaza 1-3 din 3 rezultate
FilialaNumarul editiei localeLocatieData startData stop 
SSCR Brașov28Amfiteatru Corp J2024-11-15 15:00:162024-11-17 17:00:16
SSCR București117 Spitalul Clinic de Nefrologie "Dr. Carol Davila"2024-11-15 16:00:002024-11-17 15:00:00
SSCR Constanța86Campus Universitatea "Ovidius", Facultatea de Medicină, Corp B2024-11-16 09:00:462024-11-17 14:00:46
Se afiseaza 101-120 din 590 rezultate
FilialaNumarul editiei localeLocatieData startData stop 
SSCR Oradea29Facultatea de Medicină și Farmacie2022-11-04 14:00:002022-11-06 13:00:00
SSCR Timișoara49Caminul 1-2 - Amfiteatrul Farmacie2022-11-04 14:00:002022-11-06 14:00:00
SSCR Craiova57Universitatea de Medicina și Farmacie din Craiova2022-11-04 08:00:002022-11-06 16:00:00
SSCR Craiova58Universitatea de Medicina și Farmacie din Craiova2022-11-04 08:00:002022-11-06 16:00:00
SSCR Constanța71Campus Universitatea "Ovidius", Facultatea de Medicină, Corp B2022-10-28 17:00:002022-10-30 12:00:00
SSCR Brașov20Facultatea de Medicină2022-10-28 12:00:002022-10-30 18:00:00
SSCR Craiova56Universitatea de Medicina și Farmacie din Craiova2022-10-28 07:00:002022-10-30 12:00:00
SSCR Constanța70Campus Universitatea "Ovidius", Facultatea de Medicină, Corp B2022-10-28 06:00:002022-10-30 07:00:00
SSCR Craiova55Universitatea de Medicina și Farmacie din Craiova2022-10-28 05:00:002022-10-30 12:00:00
SSCR Cluj-Napoca41Universitatea de Medicină și Farmacie "Iuliu Hațieganu"2022-10-21 12:00:002022-10-22 12:00:00
SSCR Galați53Facultatea de Științe și Mediu, Corp SB2022-10-21 11:00:002022-10-23 13:00:00
SSCR Constanța69Campus Universitatea "Ovidius", Facultatea de Medicină, Corp B2022-10-21 06:00:002022-10-23 06:00:00
SSCR Oradea28Facultatea de Medicină și Farmacie2022-10-14 13:00:002022-10-16 15:00:00
SSCR Timișoara48Caminul 1-2 - Amfiteatrul Farmacie2022-10-14 13:00:002022-10-16 14:00:00
SSCR București101 Spitalul Clinic de Nefrologie "Dr. Carol Davila"2022-10-14 13:00:002022-10-16 15:00:00
SSCR Galați52Facultatea de Științe și Mediu, Corp SB2022-10-14 11:00:002022-10-16 13:00:00
SSCR Timișoara47Caminul 1-2 - Amfiteatrul Farmacie2022-10-07 17:47:032022-10-09 17:47:03
SSCR Iași44Universitatea de Medicină și Farmacie "Grigore T. Popa" 2022-10-07 13:00:002022-10-09 11:00:00
SSCR Iași11Universitatea de Medicină și Farmacie "Grigore T. Popa" 2022-10-07 13:00:002022-10-09 17:00:00
SSCR Oradea27Facultatea de Medicină și Farmacie2022-10-07 13:00:002022-10-09 16:00:00