Knots and Sutures - Galați - ed. 26

KS

Scop: 

Scopul acestui workshop este de a oferi studenților la medicină din anii preclinici posibilitatea de a se familiariza cu instrumentarul chirurgical, de a învăța în mod corect efectuarea unui nod chirurgical, proceduri chirurgicale elementare (incizii, suturi), noțiuni de managementul plăgii, totul într-o manieră profesionistă.

Tematici: 
  • Măsuri de asepsie și antisepsie
  • Instrumentarul chirurgical de bază
  • Noduri chirurgicale
  • Suturi chirurgicale
  • Noțiuni de management al plăgii
  • Hemostază
  • Bandaje
Metodologie: 

Cursurile teoretice sunt sub forma unor prezentări bogat ilustrate. Fiecare participant are propria masă de lucru și beneficiază de instrumentar chirurgical și de materiale de pregătire puse la dispoziție de către organizatori. Tehnicile chirurgicale sunt realizate la pupitrul central de către instructori și proiectate în timp real odată cu explicațiile acestora. Participanții vor reproduce apoi fiecare manevră sub îndrumarea instructorilor asistenți, insistându-se până ce acestea sunt deprinse. La finalul cursului practic, participanții vor lua parte la o recapitulare prin intermediul căreia se constituie și un feedback pentru eficiența metodelor de predare. Se va constitui și un punctaj important exclusiv pentru organizatori, pentru a testa eficacitatea cursului, pur informativ și care nu este trecut pe diploma de participare.

Knots and Sutures

Date editie

Organizator:
SSCR Galați

Perioada:
28 oct. 2016 - 30 oct. 2016

Perioada de inregistrare:
(nu e setat) - 26 oct. 2016

Costuri:
0.00 RON - pentru membrii cotizanti SSCR
0.00 RON - pentru membri non-cotizanți

Locatie:
Facultatea de Științe și Mediu, Corp SB, Localitate Galați

Se afiseaza 1-1 din 1 rezultat
FilialaNumarul editiei localeLocatieData startData stop 
SSCR Galați65Facultatea de Științe și Mediu, Corp SB2024-11-29 14:00:052024-12-01 16:00:05
Se afiseaza 141-160 din 595 rezultate
FilialaNumarul editiei localeLocatieData startData stop 
SSCR București98București - Pitar Moș 202022-03-11 14:00:002022-03-13 14:00:00
SSCR Constanța66Campus Universitatea "Ovidius", Facultatea de Medicină, Corp B2022-03-11 07:00:002022-03-13 12:00:00
SSCR Craiova53Universitatea de Medicina și Farmacie din Craiova2022-03-11 05:27:402022-03-13 17:27:40
SSCR Craiova52Universitatea de Medicina și Farmacie din Craiova2022-03-04 06:30:212022-03-06 12:00:21
SSCR Iași9Universitatea de Medicină și Farmacie "Grigore T. Popa" 2022-02-25 14:00:002022-02-27 10:00:00
SSCR Sibiu32Facultatea de Medicina "Victor Papilian"2022-02-25 11:03:002022-02-27 15:03:00
SSCR Iași42Universitatea de Medicină și Farmacie "Grigore T. Popa" 2022-02-18 16:00:002022-02-20 12:00:00
SSCR București97București - Pitar Moș 202022-01-07 14:00:002022-01-09 14:00:00
SSCR Constanța65Campus Universitatea "Ovidius", Facultatea de Medicină, Corp B2021-12-17 18:00:002021-12-19 12:00:00
SSCR Galați50Facultatea de Științe și Mediu, Corp SB2021-12-17 12:00:002021-12-19 18:00:00
SSCR Iași41Universitatea de Medicină și Farmacie "Grigore T. Popa" 2021-12-10 14:00:002021-12-12 13:00:00
SSCR Iași8Universitatea de Medicină și Farmacie "Grigore T. Popa" 2021-12-10 14:00:002021-12-12 14:00:00
SSCR Oradea25Facultatea de Medicină și Farmacie2021-12-10 14:00:002021-12-12 12:00:00
SSCR Cluj-Napoca40Universitatea de Medicină și Farmacie "Iuliu Hațieganu"2021-12-10 13:00:002021-12-11 13:00:00
SSCR Brașov17Facultatea de Medicină2021-12-10 13:00:002021-12-12 18:00:00
SSCR Constanța64Campus Universitatea "Ovidius", Facultatea de Medicină, Corp B2021-12-03 18:00:002021-12-05 12:00:00
SSCR Constanța63Campus Universitatea "Ovidius", Facultatea de Medicină, Corp B2021-12-03 18:00:002021-12-05 12:00:00
SSCR Craiova51Universitatea de Medicina și Farmacie din Craiova2021-12-03 17:48:222021-12-05 17:48:22
SSCR Oradea24Facultatea de Medicină și Farmacie2021-12-03 14:00:002021-12-05 12:00:00
SSCR Constanța62Campus Universitatea "Ovidius", Facultatea de Medicină, Corp B2021-11-26 18:00:002021-11-28 12:00:00