Knots and Sutures - București - ed. 94

KS

Scop: 

Scopul acestui workshop este de a oferi studenților la medicină din anii preclinici posibilitatea de a se familiariza cu instrumentarul chirurgical, de a învăța în mod corect efectuarea unui nod chirurgical, proceduri chirurgicale elementare (incizii, suturi), noțiuni de managementul plăgii, totul într-o manieră profesionistă.

Tematici: 
  • Măsuri de asepsie și antisepsie
  • Instrumentarul chirurgical de bază
  • Noduri chirurgicale
  • Suturi chirurgicale
  • Noțiuni de management al plăgii
  • Hemostază
  • Bandaje
Metodologie: 

Cursurile teoretice sunt sub forma unor prezentări bogat ilustrate. Fiecare participant are propria masă de lucru și beneficiază de instrumentar chirurgical și de materiale de pregătire puse la dispoziție de către organizatori. Tehnicile chirurgicale sunt realizate la pupitrul central de către instructori și proiectate în timp real odată cu explicațiile acestora. Participanții vor reproduce apoi fiecare manevră sub îndrumarea instructorilor asistenți, insistându-se până ce acestea sunt deprinse. La finalul cursului practic, participanții vor lua parte la o recapitulare prin intermediul căreia se constituie și un feedback pentru eficiența metodelor de predare. Se va constitui și un punctaj important exclusiv pentru organizatori, pentru a testa eficacitatea cursului, pur informativ și care nu este trecut pe diploma de participare.

Knots and Sutures

Date editie

Organizator:
SSCR București

Perioada:
8 oct. 2021 - 10 oct. 2021

Perioada de inregistrare:
25 sept. 2021 - 1 oct. 2021

Costuri:
90.00 RON - pentru membrii cotizanti SSCR
120.00 RON - pentru membri non-cotizanți

Locatie:
București - Pitar Moș 20, Localitate București , Cladire Pitar Moș 20

Participanti

Se afiseaza 21-40 din 244 rezultate
UtilizatorRolStatusPuncteNota pentru abilitatiNota pentru feedbackNota pentru implicare
Străliciuc Nicole-CătălinaParticipantRefuzat0.00000
Iordache DenisParticipantRefuzat0.00000
Brutaru Oana - ElenaParticipantRefuzat0.00000
Troi Mihaela-CristianaParticipantRefuzat0.00000
Costin AndreiObservatorAbsolvent0.00000
Drăguț Andrada AlexandraParticipantRefuzat0.00000
Butac Miruna-MariaParticipantRefuzat0.00000
Radu Florentina-RoxanaTrainerRefuzat0.00000
Link JuliaParticipantRefuzat0.00000
Țînțăreanu AlexandraParticipantAbsolvent0.00000
Tănasă Amalia-MihaelaParticipantRefuzat0.00000
Vasiliu Sorin GabrielParticipantRefuzat0.00000
Iordache RalucaParticipantAbsolvent0.00000
Rădulescu Ștefan-RareșParticipantRefuzat0.00000
Doinea RazvanParticipantRefuzat0.00000
Banu IoanaParticipantRefuzat0.00000
Manea DanielParticipantRefuzat0.00000
Nițu Diana TeodoraParticipantAbsolvent0.00000
Sandu Larisa ClaudiaParticipantRefuzat0.00000
Stoica Paulina GabrielaParticipantRefuzat0.00000
FilialaNumarul editiei localeLocatieData startData stop 
Nu am gasit rezultate.
Se afiseaza 1-20 din 571 rezultate
FilialaNumarul editiei localeLocatieData startData stop 
SSCR Timișoara55Centrul de Laparoscopie și Microchirurgie "Pius Brânzeu" 2024-05-17 17:00:462024-05-19 15:00:46
SSCR București115 Spitalul Clinic de Nefrologie "Dr. Carol Davila"2024-05-10 15:00:002024-05-12 15:00:00
SSCR Iași51Universitatea de Medicină și Farmacie "Grigore T. Popa" 2024-04-12 17:00:272024-04-14 17:00:27
SSCR Sibiu41Facultatea de Medicina "Victor Papilian"2024-04-12 13:00:552024-04-14 18:00:55
SSCR Craiova70Universitatea de Medicina și Farmacie din Craiova2024-04-12 08:00:452024-04-14 20:00:45
SSCR București114Spitalul Universitar de Urgență Elias2024-04-05 16:00:002024-04-07 17:00:00
SSCR Galați62Facultatea de Științe și Mediu, Corp SB2024-04-05 14:00:162024-04-07 16:00:16
SSCR Oradea10Facultatea de Medicină și Farmacie2024-03-30 09:00:132024-03-31 18:00:13
SSCR Iași17Universitatea de Medicină și Farmacie "Grigore T. Popa" 2024-03-29 16:00:262024-03-31 16:00:26
SSCR Brașov26Amfiteatru Corp J2024-03-22 15:00:542024-03-24 18:00:54
SSCR Galați61Facultatea de Științe și Mediu, Corp SB2024-03-22 14:00:142024-03-24 16:00:53
SSCR Oradea35Facultatea de Medicină și Farmacie2024-03-15 16:00:492024-03-17 18:00:49
SSCR București113 Spitalul Clinic de Nefrologie "Dr. Carol Davila"2024-03-15 16:00:002024-03-17 17:00:00
SSCR Iași50Universitatea de Medicină și Farmacie "Grigore T. Popa" 2024-03-08 17:00:562024-03-10 15:00:56
SSCR Timișoara54Centrul de Laparoscopie și Microchirurgie "Pius Brânzeu" 2024-03-08 17:00:152024-03-10 16:00:15
SSCR Sibiu40Facultatea de Medicina "Victor Papilian"2024-03-08 14:30:052024-03-10 14:30:05
SSCR Craiova69Universitatea de Medicina și Farmacie din Craiova2024-03-08 13:00:302024-03-10 17:00:30
SSCR Oradea34Facultatea de Medicină și Farmacie2024-03-01 16:00:502024-03-03 18:00:50
SSCR București112 Spitalul Clinic de Nefrologie "Dr. Carol Davila"2024-03-01 16:00:002024-03-03 16:00:00
SSCR Craiova68Universitatea de Medicina și Farmacie din Craiova2024-03-01 12:00:152024-03-03 19:00:15