Knots and Sutures

KS

Scop: 

Scopul acestui workshop este de a oferi studenților la medicină din anii preclinici posibilitatea de a se familiariza cu instrumentarul chirurgical, de a învăța în mod corect efectuarea unui nod chirurgical, proceduri chirurgicale elementare (incizii, suturi), noțiuni de managementul plăgii, totul într-o manieră profesionistă.

Tematici: 
  • Măsuri de asepsie și antisepsie
  • Instrumentarul chirurgical de bază
  • Noduri chirurgicale
  • Suturi chirurgicale
  • Noțiuni de management al plăgii
  • Hemostază
  • Bandaje
Metodologie: 

Cursurile teoretice sunt sub forma unor prezentări bogat ilustrate. Fiecare participant are propria masă de lucru și beneficiază de instrumentar chirurgical și de materiale de pregătire puse la dispoziție de către organizatori. Tehnicile chirurgicale sunt realizate la pupitrul central de către instructori și proiectate în timp real odată cu explicațiile acestora. Participanții vor reproduce apoi fiecare manevră sub îndrumarea instructorilor asistenți, insistându-se până ce acestea sunt deprinse. La finalul cursului practic, participanții vor lua parte la o recapitulare prin intermediul căreia se constituie și un feedback pentru eficiența metodelor de predare. Se va constitui și un punctaj important exclusiv pentru organizatori, pentru a testa eficacitatea cursului, pur informativ și care nu este trecut pe diploma de participare.

Knots and Sutures
FilialaNumarul editiei localeLocatieData startData stop 
Nu am gasit rezultate.
Se afiseaza 1-20 din 602 rezultate
FilialaNumarul editiei localeLocatieData startData stop 
SSCR Cluj-Napoca44Universitatea de Medicină și Farmacie "Iuliu Hațieganu"2024-12-14 09:00:282024-12-15 17:00:28
SSCR București118 Spitalul Clinic de Nefrologie "Dr. Carol Davila"2024-12-13 16:00:002024-12-15 20:00:00
SSCR Craiova75Universitatea de Medicina și Farmacie din Craiova2024-12-13 14:00:502024-12-15 14:00:50
SSCR Craiova76Universitatea de Medicina și Farmacie din Craiova2024-12-13 14:00:432024-12-15 14:00:43
SSCR Sibiu44Facultatea de Medicina "Victor Papilian"2024-12-13 14:00:002024-12-15 16:00:00
SSCR Oradea11Spitalul Clinic CF Oradea2024-12-07 09:00:472024-12-08 18:00:47
SSCR Galați65Facultatea de Științe și Mediu, Corp SB2024-12-06 14:00:052024-12-08 16:00:05
SSCR Constanța87Campus Universitatea "Ovidius", Facultatea de Medicină, Corp B2024-11-23 09:00:472024-11-24 14:00:47
SSCR Iași19Universitatea de Medicină și Farmacie "Grigore T. Popa" 2024-11-22 17:30:172024-11-24 17:00:17
SSCR Constanța86Campus Universitatea "Ovidius", Facultatea de Medicină, Corp B2024-11-16 09:00:462024-11-17 14:00:46
SSCR București117 Spitalul Clinic de Nefrologie "Dr. Carol Davila"2024-11-15 16:00:002024-11-17 15:00:00
SSCR Brașov28Amfiteatru Corp J2024-11-15 15:00:162024-11-17 17:00:16
SSCR Constanța85Campus Universitatea "Ovidius", Facultatea de Medicină, Corp B2024-11-09 09:00:202024-11-10 14:00:20
SSCR Constanța84Campus Universitatea "Ovidius", Facultatea de Medicină, Corp B2024-10-26 09:00:082024-10-27 14:00:08
SSCR Craiova74Universitatea de Medicina și Farmacie din Craiova2024-10-25 11:00:422024-10-27 11:00:42
SSCR Timișoara58Centrul de Laparoscopie și Microchirurgie "Pius Brânzeu" 2024-10-18 18:00:102024-10-20 15:00:10
SSCR Sibiu43Facultatea de Medicina "Victor Papilian"2024-10-18 16:00:292024-10-20 18:00:29
SSCR Craiova72Universitatea de Medicina și Farmacie din Craiova2024-10-18 15:00:392024-10-20 20:00:39
SSCR Galați64Facultatea de Științe și Mediu, Corp SB2024-10-18 14:00:262024-10-20 16:00:26
SSCR Craiova73Universitatea de Medicina și Farmacie din Craiova2024-10-18 10:00:162024-10-20 16:00:16